Este o minciună miracolul Luminii Sfinte?

Este o minciună miracolul Luminii Sfinte?
Publicat: 16/03/2019, 13:55
Actualizat: 08/08/2019, 15:07

Istoria Luminii Sfinte de la Ierusalim este extrem de veche, datând probabil chiar de la momentul învierii lui Iisus. An de an, Patriarhul grec ordodox de la Ierusalim intră în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim unde începe să se roage. Apoi, un foc se aprinde „în mod miraculos” cu ajutorul Sfântului Duh, relatează St. Peter’s List, citat de Descopera.ro.

Flacăra este apoi împărțită printre toți credincioșii, în toate colțurile lumii, sau cel puțin, așa se consideră, având în vedere atenția care este acordată de mass-media transportării Luminii Sfinte din Ierusalim în țările ortodoxe, inclusiv România.

Așa cum am menționat anterior, acest eveniment este considerat de către credincioși cel mai vechi miracol, fiind, în creștinismul ortodox, printre cele mai importante evenimente din perioada Paștelui. Totuși, de-a lungul timpului au existat o sumedenie de voci care au afirmat că este o fraudă. În ciuda acestui lucru, această practică a supraviețuit secolelor, chiar și sub diferite regimuri mai puțin prietenoase față de creștinismul răsăritean.

CITEȘTE CONTINUAREA PE DESCOPERA.RO

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor,...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Klaus Iohannis a promulgat legea care îi protejează pe cei care fac evaziune fiscală sub...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu...
Loc unic în România. Singurul lac unde crește nufărul termal
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii